Peste 25 de ani de carte

Ce înseamnă Gama pentru noi și pentru cititorii noștri 

Anii de școală sunt esențiali pentru definirea viitorului unui individ. Achizițiile care se fac în această perioadă sînt foarte importante, iar copiii ar trebui să descopere dorința de a afla și bucuria de a ști, ar trebui să înțeleagă ușor materia și să își dezvolte abilitățile. Doar că, în urmă cu mai bine de două decenii, materialele erau puține, iar mentalitățile – ceva mai rigide. Pe deasupra, părinții nu știau cum să-și ajute copiii, cum să completeze acasă educația academică, cum să îi stimuleze, cum să le încurajeze aptitudinile.

Îmi place uneori să spun că povestea editurii noastre este, de fapt, suma poveștilor de viață ale copiilor pe care i-am cunoscut. Multe dintre aceste povești sună cam așa: a fost odată un copil vesel, mereu cu chef de joacă, creativ, prietenos și empatic. Un copil căruia îi plăcea să inventeze povești și jocuri, dar căruia nu-i plăcea să memoreze poezii. Era, totuși, dornic de cunoaștere, motiv pentru care pă­rin­ții săi au fost convinși că se va descurca de minune la școală. O vreme, așa a părut că stau lucrurile. După cîțiva ani, însă, copilul lor se transformase: dintr-un copil jucăuș și curios, devenise stresat și lipsit de interes pentru materiile de la școală. Orele care îl interesau și la care excela – cele de desen, de sport sau de cunoașterea naturii – erau adesea înlocuite de materiile considerate „mai importante“: matematică și limba română.


“școala face eroarea de a-i evalua pe copii doar în funcție de cunoștințele lor de matematică și de limba română”

Copilul din povestea asta a fost norocos, fiindcă părinții au crezut în el, au căutat explicații, au citit și au descoperit teoria inteligențelor multiple potrivit  cărora ceea ce numim noi „inteligență“ nu se referă doar la abilitățile logico-matematice sau lingvistice ale indivizilor. Toți suntem înzestrați, într-o oarecare măsură, nu cu un singur tip de inteligență, ci cu inteligențe multiple (precum cea vizual-spațială, de pildă), care merită și ele dezvoltate.

Inteligența emoțională, spre exemplu, exersată la școală mai mult în pauze, e la fel de importantă pentru succesul în viață ca și IQ-ul. Doar că, de multe ori, școala face eroarea de a-i evalua pe copii doar în funcție de cunoștințele lor de matematică și de limba română, catalogîndu-i drept „copii-problemă“ pe cei care nu excelează la aceste materii.

Prima carte publicată la Gama a fost… o culegere de matematică! Aritmetica prin exerciții și probleme de Mihaela Neagu și Constantin Petrovici aducea noutatea prezentăriii și a exersării noțiunilor într-o formă mult mai atractivă decît culegerile care apăruseră pînă atunci. Au urmat cărțile de joc educative, care s-au transformat curînd într-un brand al editurii, apoi colecția „Scrie și șterge!“ de fișe refolosibile cu cariocă, cărțile de deprindere a cititului cu abțibilduri… Și așa s-a născut și deviza noastră: nici o carte Gama nu va apărea pe piață dacă nu e educativă, dar într-un mod jucăuș și incitant.

Diana Mocanu este un puternic susținător al educației prin joc și al familiarizării copiilor cu cărţile de la vârste fragede. “Să le citim, să-i înconjurăm de cărţi, iar când ajung la vârsta şcolii e important să-i ajutăm să citească. Dacă prind gustul cărţii, este mai greu să o părăsească”.

Așadar, noi învățăm din povești precum cea pe care v-am împărtășit-o. De multe ori, un copil aflat într-un moment dificil al formării sale ne inspiră și ne incită să căutăm o soluție educativă potrivită, care se transformă, de obicei, într-o colecție nouă de cărți interactive, de învățare prin joc, dedicate în special lucrului acasă. Cărțile Gama nu sînt doar pentru copiii care socotesc ușor, pentru cititorii pasionați sau pentru olimpicii la matematică, ci și pentru cei pe care vrem să-i ajutăm să prindă drag de citit, să găsească rapid soluții la probleme, să descopere bucuria de a rezolva singuri provocările cu care se confruntă.

Despre învățarea prin joc

Principiul învățării prin joc a fost dintotdeauna unul din principiile promotoare ale activității noastre aici, la editură. Dintotdeauna ne-am dorit să aducem cartea mai aproape de copii, dar și de părinți, să prezentăm informațiile într-un mod atractiv și jucăuș, astfel încât chiar și cei mai reticenți copii să se regăsească între paginile atent gândite. 

Cum putem să îi ajutăm pe copiii noștri? Să le citim, să-i înconjurăm de cărţi, iar când ajung la vârsta şcolii să-i ajutăm să citească cu ușurință. Dacă prind gustul cărţii, este greu să o părăsească.

Diana Mocanu este un puternic susținător al educației prin joc și al familiarizării copiilor cu cărţile de la vârste fragede. “Să le citim, să-i înconjurăm de cărţi, iar când ajung la vârsta şcolii e important să-i ajutăm să citească. Dacă prind gustul cărţii, este mai greu să o părăsească”.