Let’s talk about…

Începând cu această lună, vă provocăm să vorbim din cărți despre subiecte reale în cadrul celui mai recent proiect educațional inițiat de Editura Gama. „Let’s talk about…” își propune ca, pornind de la romanele pentru adolescenți publicate în Gama Imago, să abordeze și să propună teme de interes actuale atât pentru copii, cât și pentru părinți și profesori.

… BULLYING

Primul episod al campaniei este dedicat bullyingului, unul dintre cele mai grave fenomene cu care se confruntă adolescenții de azi, care este de altfel și tema romanului 7 zile, scris de Eve Ainsworth și apărut în Gama Imago.

Deși apare din când în când în agenda publică, bullyingul este încă insuficient conștientizat de toți cei implicați, iar statisticile sunt cu adevărat îngrijorătoare.

… 82% din situaţiile de bullying au loc în şcoli

… 32% dintre copii sunt excluși în mod frecvent din activitățile de grup din cadrul școlii

… 23% dintre copii sunt amenințați cu excluderea din grup

… 24% dintre copii au raportat că sunt în mod constant umiliți în fața altor copii

… 37% dintre copii sunt victime ale zvonurilor negative împrăștiate în comunitatea școlară

… 68% dintre copii confirmă că bullying-ul cibernetic are loc pe rețelele sociale.

Ce ne propunem? Ca prin intermediul acestui proiect, următoarele mesaje să ajungă către:

Cei hărțuiți – Copiii hărțuiți să învețe să comunice ce li se întâmplă părinților sau cadrelor didactice.

Hărțuitori – Comportamentul hărțuitorilor trebuie analizat de personal specializat, psihologi, pentru a descoperi ce anume îi determină să reacționeze violent.

Martori la hărțuire – Copiii care sunt martori la astfel de situații să nu le dea amploare filmându-le, ci să solicite ajutorul unei persoane adulte.

Inițiativei noastre s-au alăturat, în calitate de ambasadori, psihologul Diana Teodorescu, Serinella Zara, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iaşi și inițiatoarea clubului Logos, Anamaria Ghiban, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi  și autor al blogului anamariaghiban.ro, Andreea Iulia Toma de la Bookhub.ro, Anca&Ema, semnatarele Blogului în tandem, Cristian Petre, autorul blogului JurnalulUnuiTata.ro, Sandra Negrea și Evelina Munteanu, autoarele blogului The Hearabouts, booktuber-ii Vanilla MoonBooks, Irina Citește, Dariana Citește, Alexandra’s Books și Tea scrie și citește. Împreună vom încerca să aflăm ce putem face când copiii trec prin astfel de experiențe sau cum putem acționa pentru a preveni acest fenomen.

În această perioadă, romanul 7 zile, scris de Eve Ainsworth, beneficiază de un preț special și îl puteți comanda AICI.

Facebook Comments

Recomandări

Editura Gama

De peste 20 de ani, una dintre cele mai apreciate, exigente și creative edituri pentru copii din România. Preocuparea permanentă pentru „educația prin joc” și încercarea neobosită de a oferi titluri de cărți pentru copii deopotrivă atractive și utile, în ediții minuțios îngrijite, ne-au atras aprecierea părinților, educatorilor și profesorilor.

Articole similare

Lasă un răspuns