BookHub.ro s-a alăturat campaniei noastre Împreună creștem cititori pasionați. Îi mulțumim Andreei Iulia Toma pentru că a acceptat să devină ambasador al lecturii.
Când vă gândiți la copilărie, care este prima carte care vă vine în minte?
Prima carte care îmi vine în minte când mă gândesc la copilărie este Heidi, fetița munților – probabil prima carte mai mare pe care am reușit să o citesc singură. Și am citit-o de mai multe ori, pentru că îmi plăcea foarte mult să mă transpun acolo, în poveste, să urc pe munte împreună cu Heidi, să gust brânza aceea delicioasă – deși mie nu-mi plăcea pe atunci brânza, scena respectivă avea un impact puternic asupra mea, sugerând deopotrivă asprimea traiului pe munte, cât și satisfacția pe care o poți culege din lucrurile simple. Evident, nu gândeam pe atunci cu cuvintele astea, însă aveam senzații, trăiri care au crescut odată cu mine și mult mai târziu și-au găsit cuvintele. Vreau însă să amintesc prima carte a copilăriei mele, care mi-a încântat primii ani de viață și din care, multă vreme, nu mi-am amintit decât frânturi – cartea cu broaștele, căreia abia de curând i-am aflat titlul și autorul, pentru că exemplarul meu a dispărut demult. Luna din lacul broaștelor de Erni Simmich, o carte cartonată, cu imagini mari și text puțin, potrivită copiilor preșcolari, pe care am reușit să o găsesc într-un anticariat și nu vă pot spune ce emoție mi-a produs. Cărțile copilăriei rămân cu noi, undeva într-un cotlon al sufletului.
Vă aduceți aminte de o carte pe care ați încercat să o citiți de mai multe ori, dar niciodată nu ați reușit să o duceți la bun sfârșit?
Prima care îmi vine în minte este Zodia Cancerului, a lui Sadoveanu. E drept că eram în școala generală, nu știu dacă acum lucrurile ar sta altfel, însă au fost și în ultimii ani astfel de cărți pe care nu le-am putut termina oricât aș fi vrut. Un exemplu ar fi Demonii de Dostoievski, pe care am abandonat-o după primul volum, moment care a pus punct unei perioade în care mă ambiționam să duc la bun sfârșit orice carte pe care o începeam, fie că-mi plăcea, fie că mă chinuiam. Acum spun stop, chiar dacă am trecut de jumătate, atunci când nu mai simt plăcere. Uneori revin, când simt că am o altă stare și că pot depăși impasul. Alteori, renunț pur și simplu – am atâtea alte cărți care mă așteaptă. Nu înseamnă că cea abandonată nu e o carte bună, însă timpul pe care-l avem este și așa destul de scurt.
Un cititor pasionat este…
Acea persoană care consideră o zi fără măcar o pagină citită o zi pierdută, care se oprește oriunde vede cărți – fie că e vorba de vitrina unei librării sau de un tomberon lângă care cineva a aruncat niște cărți. Și care nu se poate abține de la a cumpăra noi cărți, chiar dacă are deja provizii pentru câțiva ani. J
Cărți sau ebooks? Sau nu contează formatul atât timp cât cartea este bună?
Deși m-am adaptat oarecum noilor tendințe și citesc ambele formate, cartea tipărită rămâne preferata mea. Citesc pe Kindle mai mult cărți în engleză, care încă nu au fost traduse la noi. Deși deja stau foarte prost în privința spațiului de depozitare, nu pot renunța la cartea tipărită, la plăcerea pe care aceasta mi-o oferă. Fiecare format are avantaje și dezavantaje, însă, dacă ar fi să sintetizez, rațiunea alege e-book, sufletul alege cartea tipărită.
Cum ați reușit să găsiți echilibrul între tehnologie și citit cărți? Cum îi ajutăm pe copii încă de mici să prindă drag de citit?
Pentru mine nu este greu să mențin acest echilibru, având deja infiltrată pasiunea cititului dinainte ca tehnologia să ne fi acaparat viețile. Aloc timp aproximativ egal celor două, simt zilnic nevoia de a citi și rezist tentației de a lăsa cartea deoparte. Mai dificil este să transmit mai departe această pasiune fetelor mele, care sunt mult mai conectate decât mine la tentațiile tehnologice. Exemplul meu personal ajută și nu prea, în cazul lor. Funcționează, însă, să le las pe ele să aleagă ceea ce vor să citească, nu insist cu lecturi obligatorii nici atunci când acestea fac parte din tema pentru vacanță. A le impune anumite lecturi mi se pare doar un mod de a le îndepărta de carte. Or, lectura e o plăcere, nu are nimic de a face cu obligația. O carte care le place atrage după ea alte și alte cărți, ceea ce este un câștig, chiar dacă nu bifează niciunul din titlurile recomandate de programa școlară.
Mai multe detalii despre campania Împreună creștem cititori pasionați găsiți aici. Dacă doriți să faceți parte din această campanie, vă încurajăm să ne scrieți aici.