Dragonul Fergal îi învață pe copii să-și stăpânească emoțiile sau să-și facă prieteni

Îl cunoașteți pe Fergal, cel mai simpatic dragon? Ei bine, vă invităm să-l descoperiți în cele două cărți frumos ilustrate care îi vor ajuta copii să învețe să-și stăpânească emoțiile sau să își creeze prietenii durabile și sincere.

Fergal a fost creat de Robert Starling, un premiat ilustrator britanic care a început să facă primele schițe încă din primii ani de școală și care, de atunci, nu s-a mai oprit.

În colecția de cărți ilustrate pentru copii veți regăsi cele două titluri cu același protagonist amuzant:

Fergal e foc și pară!

În Fergal e foc și pară!, prima carte semnată în întregime de Robert și nominalizată la Waterstones Children’s Book Award, protagonistul cel simpatic trebuie să învețe să-și controleze accesele de furie. Pentru Fergal, singurul răspuns atunci când lucrurile nu sunt corecte sau nu merg așa cum și-ar dori este să scoată flăcări și să pârjolească totul în jur. Dar, curând, va înțelege că lucrurile nu se rezolvă așa. Atent, va observa ce fac cei din jurul lui când simt că-și pierd cumpătul și va afla diverse tehnici de relaxare: de la contemplarea naturii, până la discuții cu prietenii. Cu ajutorul acestor tehnici de calmare, viața lui Fergal se va schimba, iar simpaticul dragon își va canaliza „focul interior” spre activități mult mai benefice.

Această adorabilă carte ilustrată se poate dovedi un instrument educativ util pentru copiii care nu reușesc întotdeauna să își stăpânească emoțiile negative.

Fergal în încurcătură!

Pentru Fergal, la fel ca pentru mulți copii, dorința de a-și face prieteni cu orice preț și de a fi acceptat de cei din jur poate fi, uneori, copleșitoare. Fergal își imaginează, în mod evident greșit, că singura cale de a plăcea este să fie cel mai bun – la toate și cu orice preț. Prin urmare, când i se ivește ocazia de a merge într-o tabără, își propune să impresioneze pe toată lumea cu abilitățile lui. Pentru asta, nu se sfiește să strice munca altora sau să trișeze. Iar rezultatul este exact opusul așteptărilor sale.

Cu ajutorul îndrumătorului din tabără, Fergal va primi un sfat esențial: nu este nevoie să fie cel mai bun pentru a fi plăcut de cei din jur. Tot ce trebuie să facă este să fie el însuși! Când nu s-a mai străduit și a început să se poarte așa cum simțea, nu cum credea că se așteaptă ceilalți, Fergal și-a făcut cu ușurință prieteni.

În această poveste ilustrată se ascunde, așadar, un miez educativ foarte important. Este firesc pentru un copil să treacă prin etapa în care să vrea să fie „primul” sau „cel mai bun” la toate. Acest comportament începe să se manifeste în jurul vârstei de patru ani și se ameliorează, de obicei, până la intrarea la școală. Copilul își formează acum identitatea și își clădește, cu ajutorul laudelor și încurajărilor, încrederea în sine. Cu toate acestea, țelurile fixate pot fi, adesea, nerealiste. Ce puteți face pentru a-l ajuta:

  • lăudați mereu efortul, nu neapărat rezultatul;
  • nu-l comparați cu alți copii;
  • încurajați-l să exerseze;
  • explicați-i importanța lucrului în echipă;
  • stimulați-l să se autodepășească, nu să-i învingă pe alții;
  • citiți împreună această carte.
Facebook Comments

Recomandări

Editura Gama

De peste 20 de ani, una dintre cele mai apreciate, exigente și creative edituri pentru copii din România. Preocuparea permanentă pentru „educația prin joc” și încercarea neobosită de a oferi titluri de cărți pentru copii deopotrivă atractive și utile, în ediții minuțios îngrijite, ne-au atras aprecierea părinților, educatorilor și profesorilor.

Articole similare