Cărțile Gama - De la vis la realitate

O

carte este prilejul de a spune o poveste. O carte este mirosul aparte al paginilor răsfoite iar, și iar, și iar. O carte este pentru unii cea mai de preț avere. Dar, mai ales, o carte formează omul. Educația este, fără doar și poate, singura comoară pe care o putem împărți din toată inima cu alții.

La Gama, facem tot posibilul să oferim copiilor, dar și părinților, conținut unic, de calitate, specific nevoilor lor. De aceea, în procesul de creație, avem inclusiv o fază de „testare”, în care cărțile noastre trec prin mâini și minți dibace ale micilor noștri cititori. Ei sunt cei care ne dau feedback, astfel încât să putem să adaptăm, să corectăm și să îmbunătățim mereu titlurile noastre.


“Singurul lucru care nu s-a schimbat este dorința noastră de a-i ajuta pe copii să prindă drag de carte și de citit“

P

ublicăm peste două sute de titluri noi în fiecare an, iar Editura Gama are deja două divizii-surori: Gama Imago, dedicată ficțiunii pentru preadolescenți și adolescenți, și Gama Parentis, care publică ghiduri practice pentru părinții „căutători”, care vor să-și înțeleagă copilul și să-l ajute să-și dezvolte inteligențele.

Pot spune că, după atâția ani de activitate și „teste” pe care, zic eu, le-am trecut cu brio, suntem mai încrezători, mai optimiști și mai creativi ca niciodată.Toate visele pe care le aveam în urmă cu douăzeci și cinci de ani au fost nu doar atinse, ci și depășite. Dar mereu e loc de mai bine, mereu apare ceva nou, mereu ne vin idei pe care abia așteptăm să le punem în practică alături de echipa de creație. Singurul lucru care nu s-a schimbat este dorința noastră de a-i ajuta pe copii să prindă drag de carte și de citit, iar pe părinți – să descopere ce pot face, concret, pentru educația și dezvoltarea cognitivă și emoțională a copiilor lor.

Ce ne inspiră?

Ținem întotdeauna cont de nevoile copiilor. Fiecare copil care întâmpină dificultăți în formarea sa ne provoacă să găsim o soluție educațională potrivită – care se transformă, de cele mai multe ori, într-o colecție nouă. De pildă, un copil cu puternice înclinații artistice, care își pierduse bucuria de a învăța doar fiindcă se obișnuise ca, la școală, să fie judecat doar prin prisma rezultatelor la matematică și la limba română, ne-a condus la  teoria inteligențelor multiple,a lui Howard Gardner, și ne-a ajutat să creăm colecții care să-i ajute pe copii să-și descopere și să-și dezvolte înclinațiile.

De asemenea, noi stăm mereu de vorbă cu părinții: unii ne scriu, cu alții ne întâlnim la târgurile de carte. Toți vor să găsească alternativa cea mai potrivită pentru dezvoltarea copilului lor, așa că îi ascultăm, îi înțelegem, apoi creăm titluri care să răspundă acelor nevoi, fiindcă suntem conștienți că nicio dificultate nu este unică, ci cu ea se confruntă nenumărați alți copii.

Diana Mocanu este un puternic susținător al educației prin joc și al familiarizării copiilor cu cărţile de la vârste fragede. “Să le citim, să-i înconjurăm de cărţi, iar când ajung la vârsta şcolii e important să-i ajutăm să citească. Dacă prind gustul cărţii, este mai greu să o părăsească”.

Cum se naște o carte?

Titlurile create de noi sunt produsul a zeci, uneori chiar sute de ore de studiu și reasearch, design, producție, marketing și, nu în cele din urmă multă, multă pasiune pentru ceea ce facem. De aceea, fiecare carte Gama trece prin câteva etape esențiale, în care răspundem unor întrebări ce ne ajută să aducem în casele clienților noștri mici și mari un produs finit de calitate, util, inovator și care să reflecte cu adevărat principiile ce ne ghidează mereu.

Etapa 1

În această etapă, răspundem întrebării „Ce putem face NOU și UTIL?”. Aici sunt implicate trei mari departamente – Redacție, Grafică și Marketing. Ideile curg liber în cadrul ședințelor de creație și al sesiunilor de brainstorming. Alteori, propunerile  se nasc din cererea pieței sau feedbackul primit de la părinți și copii. Suntem atât de pasionați, încât aceste ședințe pot dura ore bune!

Etapa 2

În această etapă, răspundem întrebării „Cum putem face asta?”. Aici, atât redactorii, cât și graficienii care fac parte din proiect studiază subiectul ales. Căutăm resursele necesare și, practic, vedem dacă putem transforma ideea inițială în realitate.

Etapa 3

E timpul să răspundem întrebării „Așa ne-am imaginat că arată?”. Grafica face o cerere către departamentul tehnic să ne producă un „mock-up în alb” – o simulare de produs, netipărită, cu materialele dorite de noi și pe un format anume. Dacă nu suntem satisfăcuți, atunci această etapă este reluată până când simțim că am optimizat produsul și avem în mână varianta finală.

Etapa 4

Acum intrăm în etapele mult mai creative ale proiectului nostru! În această etapă, răspundem întrebării „Cum arată cartea?”. Sunt implicate atât Redacția, cât și Grafica și este etapa efectivă de creare de conținut și de design, după cum ne dorim să arate cartea noastră. Indiferent dacă vorbim despre cărți de activități, flashcarduri, cărți pentru încurajarea lecturii sau diverse produse pentru dezvoltarea timpurie a copiilor, , fiecare pagină este gândită cu atenție și transpusă în realitate de colegii noștri talentați.

Etapa 5

În această etapă, răspundem întrebării „Cum putem îmbunătăți cartea?”. În primă fază, vom testa produsul în cadrul departamentelor noastre și vom aduce îmbunătățiri imediate, pentru că, odată ce punem textul și imaginile pe format, se pot observa imediat „greșeli” – fie de design, fie de literă. Așadar, produsul intră imediat într-o fază de corectură, unde Redacția va semnala toate erorile găsite, iar Grafica va introduce corecturile, pentru a avea un produs cât mai aproape de forma lui finală sau, cum spunem în industrie, de BT („bun de tipar”).

Aceasta etapă se va repeta ori de câte ori este nevoie, nu este neobișnuit să existe mai multe ture de corectură. Apoi, cartea noastră este inclusă într-un focus-grup la care participă copii sau părinți, care ne pot da un feedback prețios despre cartea noastră. Spre exemplu, unii copii ne pot spune că și-ar dori un anume tip de activitate, că un font nu este ușor de citit sau că au întâmpinat dificultăți în a rezolva un exercițiu. Feedbackul din această fază de testare este analizat și, dacă este cazul, se aduc modificări proiectului

Etapa 6

Ne apropiem de finalul drumului cărții noastre! În această etapă, răspundem întrebării „Este gata de tipar?”. În sfârșit, cartea noastră intră în ultima etapă de corectură, în urma căreia primim mult așteptatul BT din partea Redacției și a editorului, iar fișierele cărții sunt pregătite pentru a intra în tipar. Echipa de producție va prelua aceste fișiere, iar cartea va ajunge apoi, în sfârșit, în mâinile colegilor noștri de la tipografie.

 

Etapa 7

 

Ultima etapă este cea care răspunde întrebării „Cum promovăm cartea noastră?” – pentru că, dincolo de minunata parte de creație, trebuie să le dăm de veste clienților noștri din online și offline că am creat pentru ei un produs nou, unic, plin de suflet și miez, numai bun de ascuțit mintea. Așadar, echipa noastră de la Marketing, în colaborare cu departamentul Grafică, transpune în realitate ideile de promovare prin diverse materiale promoționale, campanii publicitare și de comunicare – atât în social media, cât și directă. 

 

De ce?

Aceasta este cea mai simplă întrebare. De ce facem ceea ce facem? Pentru că ne dorim cu tărie ca fiecare carte să aducă un plus de bine în fiecare casă și pentru că educația copiilor noștri începe întotdeauna cu cartea. Ne dorim ca părinții să știe că în titlurile noastre pot găsi întotdeauna soluții practice, utile și variate pentru orice nevoie educațională.

Diana Mocanu este un puternic susținător al educației prin joc și al familiarizării copiilor cu cărţile de la vârste fragede. “Să le citim, să-i înconjurăm de cărţi, iar când ajung la vârsta şcolii e important să-i ajutăm să citească. Dacă prind gustul cărţii, este mai greu să o părăsească”.

Facebook Comments