Mama m-a învățat să gândesc singură. În copilăria mea, mai mult a fost decât a spus

Ce sfaturi am primit de la mama?

Nu mi-o amintesc pe mama dându-mi sfaturi, nu a fost mama care le spune mereu copiilor ce e mai bine pentru ei, dar mi-o amintesc spunându-mi mereu că trebuie să mă gândesc singură și să iau hotărârile pe care le consider potrivite pentru mine. Mă asculta adesea, îmi înțelegea șovăielile, dar nu intervenea cu sfaturi… „Mamă, tu știi cel mai bine ce să faci.” Asta m-a ajutat mult în devenirea mea că adult, pentru că am învățat să iau decizii de mică și, mai ales, să îmi asum greșelile. Îmi amintesc că, adolescentă fiind, făceam analize după un câte-un eșec și trăgeam concluzii despre cum voi face data viitoare.


Mama a fost primul copil al unei familii de medici (culmea e că pe bunica mi-o amintesc că fiind sfătoasă, iar pe bunicul îl știu un om principial, greu de mutat dintr-ale lui), a fost profesoară de limba română, s-a măritat la 21 de ani și a crescut doi copii pe care i-a avut în primii ani de după căsătorie. În încercarea de a-i creiona un portret de esență, am găsit câteva „contradicții” interesante: o fire delicată, împletită însă cu o mare putere interioară, ce a ajutat-o să depășească încercările majore ale vieții ei, și o minte creativă, jucăușă, aflată oarecum în opoziție cu o aplecare puternică spre conștiinciozitate, seriozitate față de meserie și un spirit adesea foarte critic și autocritic.


Revenind la sfaturi, pot spune că mama mea este un exemplu pentru teoria în care se spune că, în formarea viitorului adult, modelul părintelui prin fapte și gesturi are o influență mai puternică decât povețele sau cuvintele pe care acesta i le spune. Cu alte cuvinte, copilul „vede gesturi” mai curând decât „aude cuvinte”. De aceea cred că îmi amintesc nu sfaturi, ci atitudini ale mamei mele.

Mama ca adăpost

Păstrez foarte vie o amintire senzorială, felul în care mă ținea în brațe, deși crescusem între timp destul de mare, eram în clasele gimnaziale. Mama adăuga un legănat într-un ritm anume, doar al ei, dublat de un cântec șoptit, iar în mine se răspândea o stare de bine, o moleșeală dulce, de fapt senzația că în brațele ei sunt la adăpost. Simțeam că pot să mă las cu totul în brațele ei și să fiu eu, să mă las fără niciun scut și totuși să mă simt apărată.

Fără să știu cum, am preluat îmbrățișarea asta de la mama și fetele mele o știu bine. Ele spun că mama lor are un anume fel, „unic” (ei bine, nu), de a mângâia și că adoră „pupicii” și mirosul ei. Sunt acum convinsă că o să se bucure de îmbrățișarea mamei mele și propriii mei nepoți.

 

Mama ca model de dascăl

Îmi amintesc imaginea mamei la birou, scriind planificări și planuri de lecții sau corectând tezele elevilor. Eram curioasă cum cântărește notele și adoram poveștile ei despre pozne de-ale elevilor.

Așa cum mai toți copiii se joacă de-a oamenii mari, mie îmi plăcea să mă joc „de-a școala” la bloc și, când eram prin clasa a VI-a, am organizat o  școală care a avut program zilnic pentru vreo câteva săptămâni. Copiii de la mai multe scări vecine deveniseră curioși și în rândurile clasei, care se întindeau pe treptele de la intrarea în scară, se făcuse îngrămădeală. Așa cum văzusem la mama, eram și eu serioasă în meserie: pregătisem manuale pentru materiile de baza, orar, catalog și carnete de note. Peste ani am început să creez, împreună cu echipa mea de la Gama, cărți educative, care se remarcă pe piață de carte românească prin conținutul bogat educativ, camuflat sub formă de joc.


“acum îmi sfătuiesc propriii copii să își susțină punctul de vedere, să explice cum gândesc și ce simt și să spună ce-și doresc de la cei din jur”

Diana Mocanu este un puternic susținător al educației prin joc și al familiarizării copiilor cu cărţile de la vârste fragede. “Să le citim, să-i înconjurăm de cărţi, iar când ajung la vârsta şcolii e important să-i ajutăm să citească. Dacă prind gustul cărţii, este mai greu să o părăsească”.

Mama ca model de atitudine nonbeligerantă

Mamei îi displăceau certurile atât de mult, încât prefera să cedeze, să își înghită mai degrabă cuvintele decât să riște ca un conflict să se aprindă – și poate că aceasta era o caracteristică a femeilor din generația ei. Mereu am făcut și eu asta, însă acum îmi sfătuiesc propriii copii să își susțină punctul de vedere, să explice cum gândesc și ce simt și să spună ce-și doresc de la cei din jur.

 

Puterea exemplului nu are nevoie de explicații

Cred că noi, părinții copiilor de azi, din dorința de a le fi mereu aproape, de a-i sprijini și a le transfera cât mai mult din experiența noastră de viață, ajungem să le dăm mereu sfaturi și uităm poate de puterea exemplului nostru, care nu are nevoie de explicații sau „instrucțiuni de folosire”. Să nu uităm, deci, că ei învață nu din vorbele cu care noi încercăm să-i educăm, ci din comportamentul, trăirile și atitudinile noastre: dacă îi ținem în brațe – vor învăța să fie calzi și iubitori, dacă ne vor vedea citind și studiind – vor deveni oameni aplecați spre cunoaștere, dacă vom fi răbdători cu ei – vor învăța să fie toleranți la rândul lor, și tot așa mai departe.

 

Mama ca model de atitudine nonbeligerantă

Mamei îi displăceau certurile atât de mult, încât prefera să cedeze, să își înghită mai degrabă cuvintele decât să riște ca un conflict să se aprindă – și poate că aceasta era o caracteristică a femeilor din generația ei. Mereu am făcut și eu asta, însă acum îmi sfătuiesc propriii copii să își susțină punctul de vedere, să explice cum gândesc și ce simt și să spună ce-și doresc de la cei din jur.

 

Puterea exemplului nu are nevoie de explicații

Cred că noi, părinții copiilor de azi, din dorința de a le fi mereu aproape, de a-i sprijini și a le transfera cât mai mult din experiența noastră de viață, ajungem să le dăm mereu sfaturi și uităm poate de puterea exemplului nostru, care nu are nevoie de explicații sau „instrucțiuni de folosire”. Să nu uităm, deci, că ei învață nu din vorbele cu care noi încercăm să-i educăm, ci din comportamentul, trăirile și atitudinile noastre: dacă îi ținem în brațe – vor învăța să fie calzi și iubitori, dacă ne vor vedea citind și studiind – vor deveni oameni aplecați spre cunoaștere, dacă vom fi răbdători cu ei – vor învăța să fie toleranți la rândul lor, și tot așa mai departe.

Articol scris cu drag pentru educatieprivata.ro.

Diana Mocanu este un puternic susținător al educației prin joc și al familiarizării copiilor cu cărţile de la vârste fragede. “Să le citim, să-i înconjurăm de cărţi, iar când ajung la vârsta şcolii e important să-i ajutăm să citească. Dacă prind gustul cărţii, este mai greu să o părăsească”.